Szakmai elismerés

Universitatea Babeş-Bolyai cu cei 44.676 de studenţi, masteranzi, doctoranzi, şi cursanţi și 1405 de cadre didactice, se bucură de o poziţie prestigioasă şi de o atractivitate ridicată; aceasta întreţine una din cele mai extinse oferte de studii, în diferite limbi, de pe continent. În Metaranking-ul Universitar-2017, elaborat de asociația Ad Astra a cercetătorilor români, UBB este prima universitate din ţară, prin prisma vizibilităţii şi a impactului universităţilor româneşti în clasamentele internaţionale.

A tanulási folyamat minősége

Mecanismele de asigurare a calităţii privesc toate activităţile de management universitar, management administrativ, respectiv activităţile de predare-învăţare, cercetare ştiinţifică şi servicii academice. La nivelul facultăţii există un Regulament de organizare şi funcţionare care respectă reglementările legale în vigoare.

Oktatóprogram

Facultatea noastră a implementat printre primele Sistemul Tutorial. Acesta încurajează comunicarea şi deschiderea studenţilor faţă de Universitate şi mediul academic. Reprezintă un sistem şi un program de sprijinire şi consiliere a studenţilor, în scopul de a facilita integrarea în învăţământul universitar. Tutorii oferă îndumare în alegerea celor mai potrivite opţiuni didatice, culturale şi sociale specifice vieţii studenţeşti şi încurajează împărtăşirea cunoştinţelor şi aptitudinilor studenţilor, ameliorând rezultatele şcolare.

Erőforrások

Conform tendinţelor internaţionale privind regăsirea informaţiei, din 2012 a fost introdus şi configurat portalul unic de interogare simultană a catalogului on line şi resurselor electronice, prin platforma EBSCO Discovery Services (EDS), care permite selectarea titlurilor şi exportarea directă a lor în aplicaţii de gestionare baze de date proprii precum EndNote, Zotero, RefWorks, opţiune necesară procesului de documentare şi cercetare. În paralel, a fost configurată platforma DSpace www.dpace.bcucluj.ro care permite interogarea full text a bibliotecii digitale, acolo unde a fost posibil acest lucru. Pentru creşterea vizibilităţii documentelor din cadrul acesteia, tot în anul 2012 s-a reuşit transpunerea bibliotecii electronice din Dspace în renumitul catalog WorldCat ce rulează pe platforma OCLC (Online Catalog of Library of Congress).

Gyakorlás

Facultatea are numeroase colaborări cu parteneri de prestigiu (cluburi sportive, scoli, spitale etc) care permit studenţilor să ia contact din anii studenţiei cu activitatea specifică specializării în vederea integrării cât mai rapide pe piaţa muncii. De asemenea activitatea de voluntariet este o preocupare permanent a facultăţii, studenţii fiind implicaţi în numeroase activităţi extracuriculare.

Kutatás

Activitatea de cercetare ştiinţifică din cadrul universităţii acoperă trei componente fundamentale: (1) cercetarea fundamentală şi aplicativă; (2) dezvoltarea (generarea prin cercetare de produse şi servicii prototip inovative) şi (3) inovarea (implementarea în mediul socio-economic a serviciilor şi produselor inovative). Strategia cercetării ţine seama de potenţialul ştiinţific existent, de tradiţiile valoroase, de problemele şi direcţiile de dezvoltare pe plan naţional şi internaţional, fiind garantată libertatea de cercetare, de activitate artistică şi de transfer de cunoştinţe şi faptul că activitatea proprie de investigaţie ştiinţifică, validată prin lucrări publicate, este criteriul fundamental de evaluare a calificării academice

A látomásunk